În perioada 10–14 noiembrie 2025 au fost adoptate modificări în domeniul energiei, clarificări importante în procedura și dreptul penal (privind arestul la domiciliu și aplicarea legii penale mai favorabile în cauze cu minori), actualizări ale taxelor antidoping, deschiderea contului unic pentru plata amenzilor contravenționale, ajustări ale regimului RCA și constatarea neconstituționalității termenului „calendaristici” din vechea formă a Statutului funcționarilor publici.
Citește articolulÎntre 7 și 18 iulie 2025 au fost adoptate acte normative privind construcțiile, fiscalitatea, în domeniul energiei, protecția socială, educația, precum și organizarea profesiei de arhitect. Totodată, au fost aprobate legi în domeniul securității cibernetice, sportului și fondului funciar, iar Curtea Constituțională a pronunțat numeroase decizii privind constituționalitatea unor dispoziții legate de funcția publică, contencios administrativ, Codul administrativ, Codul civil, pensiile militare și taxele judiciare.
Citește articolulÎntre 23–27 iunie 2025 au fost adoptate acte privind salarizarea funcționarilor, concurența, Codul penal și ordinul de protecție, regulamentele instanțelor, planurile liceale, amenzile în „Delta Dunării” și calculul stagiului de cotizare la pensii.
Citește articolul