În perioada 6–10 octombrie 2025 au fost emise ordine privind orele remediale și formarea psihopedagogică, obligativitatea angajării antrenorilor în structurile sportive, acordarea e-voucherelor pentru persoane cu dizabilități și actualizarea REGES-ONLINE. Înalta Curte a clarificat calculul vechimii pentru pensia de serviciu, iar Legea nr. 145/2025 urmărește eficientizarea autorităților administrative.
Citește articolulÎntre 8 – 12 septembrie 2025 au fost reglementate principale aspecte din educație (organizarea bacalaureatului 2026, admiterea la liceu, burse și vouchere de vacanță), fiscalitate (noi formulare și proceduri privind TVA), ocuparea forței de muncă și sprijinul pentru energie, iar Înalta Curte a pronunțat decizii importante privind eșalonările de plată, căile de atac în proceduri speciale și condițiile retragerii atestatului personalului de pază.
Citește articolulÎntre 7 și 18 iulie 2025 au fost adoptate acte normative privind construcțiile, fiscalitatea, în domeniul energiei, protecția socială, educația, precum și organizarea profesiei de arhitect. Totodată, au fost aprobate legi în domeniul securității cibernetice, sportului și fondului funciar, iar Curtea Constituțională a pronunțat numeroase decizii privind constituționalitatea unor dispoziții legate de funcția publică, contencios administrativ, Codul administrativ, Codul civil, pensiile militare și taxele judiciare.
Citește articolulÎn perioada 19–23 mai 2025 au fost adoptate modificări în Legea sănătății și legislația rutieră, reglementarea controlului spațiului aerian, recunoașterea unui nou monument istoric în jud. Constanța, precum și norme pentru un program social de sprijinire a natalității. Înalta Curte a clarificat condițiile pentru acordarea indemnizației doctorale și aplicarea confiscării speciale în cazul cametei. A fost aprobat modelul de steag al municipiului Constanța.
Citește articolulÎn perioada 12–16 mai 2025 au fost publicate mai multe acte normative, printre care: s-a aprobat formularul de declarație pe propria răspundere pentru beneficiarii unor proceduri administrative, au fost introduse obligații de informare pentru furnizorii de energie electrică și s-a aprobat modelul suplimentului EUROPASS pentru diploma de conversie profesională. De asemenea, s-au adus modificări în domeniul pensiilor, al administrării infrastructurii navale, al gestionării deșeurilor, și al procedurilor civile și penale, inclusiv creșterea pragului pentru cererile cu valoare redusă la 50.000 lei și abrogarea unor prevederi controversate din Codul de procedură penală.
Citește articolulÎn perioada 28 aprilie – 9 mai 2025 au fost adoptate acte normative privind educația, urbanismul, construcțiile, energia regenerabilă și protecția persoanelor cu dizabilități. Au fost reglementate monitorizarea audio-video în școli, achizițiile ecologice și cooperarea polițienească internațională. Curtea Constituțională și Înalta Curte au emis decizii privind Codul silvic, compensațiile pentru chirie ale militarilor, aplicarea legislației în cazul poliției locale și au declarat neconstituțională modificarea OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.
Citește articolulÎn perioada 31 martie – 4 aprilie 2025, au fost adoptate acte normative, precum: stabilirea noilor tarife pentru plăcile de înmatriculare, actualizarea valorii tichetului de masă, modificări privind exproprierile și protecția muncitorilor români în străinătate, aprobarea REGES-ONLINE și noi reglementări ANAF privind sancțiunile internaționale și declarația 217. ÎCCJ a decis că munca în cooperative agricole nu contează la pensie (Decizia nr. 49/2025), iar cererea de modificare a unui ordin de protecție nu necesită îndeplinirea cumulativă a unor condiții stricte (Decizia nr. 60/2025).
Citește articolul