Revendicare imobiliară (apel, decembrie 2022)
Acest dosar a avut ca obiect revendicare imobiliară. Clienții mei, soții B N și B F, au fost chemați în judecată de către reclamatul M V, care a solicitat obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 200 mp de teren pe care ar fi acaparat-o în mod abuziv, să se stabilească linia de hotar între proprietățile lor, să fie obligați pârâții să desființeze gardul ce l-ar fi amplasat abuziv pe terenul proprietatea acestuia și să îi permită accesul pe culoarul menționat ce face legătura între lotul pe care are casa de locuit și lotul pe care are via și grădina.
În primă instanță, cererea a fost admisă în parte, pârâții fiind obligați să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren în litigiu, să stabilească linia de hotar care desparte proprietățile părților, să desființeze gardul amplasat abuziv și să permită accesul reclamantului pe culoarul în litigiu. Instanța de fond a reținut că pârâții ar ocupa în mod nejustificat și fără titlu terenul în suprafață de 200 mp și că ar fi edificat abuziv un gard care i-ar interzice reclamantului accesul la culoarul de trecere.
Împotriva acestei sentințe, am formulat apel, solicitând respingerea cererii de revendicare, desființarea gardului, permiterea accesului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, admiterea capetelor de cerere privind grănițuirea prin stabilirea liniei de hotar ce desparte cele două proprietăți.
În urma analizării apelului, Tribunalul a constatat că acesta este întemeiat și a admis apelul, schimbând în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată. Tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unui titlu de proprietate asupra suprafeței de teren revendicate sau că pârâții ocupă abuziv o suprafață de teren care i-ar aparține. De asemenea, a reținut că instanța de fond nu a menționat temeiul de drept în baza căruia a pronunțat soluția privind obligarea pârâților de a-i permite reclamantului accesul pe suprafața de teren, arătând că acest capăt a fost admis „față de soluția dată privind capătul de cerere privind revendicarea“.
Prin urmare, apelul a fost admis, iar sentința de fond a fost schimbată în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Urmează hotărârea completă:
Dosar nr. x/256/2018*
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. x
Ședința publică din data de 05 Decembrie 2022
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A M V
JUDECĂTOR – M B
GREFIER – G D
S-a luat în examinare apelului civil formulat de apelantul B N, cu domiciliul în X, și cu domiciliul ales în jud. Constanța, Constanța, bd. Ferdinand, nr. 73, bl. A6, sc. A, ap. 7, apelantul B F, cu domiciliul în X, și cu domiciliul ales în jud. Constanța, Constanța, bd. Ferdinand, nr. 73, bl. A6, sc. A, ap. 7, în contradictoriu cu intimatul M V, cu domiciliul în X, împotriva sentinței civile nr. x/17.03.2022 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul civil nr. x/256/2018.
Obiectul dosarului – revendicare imobiliară.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.10.2022, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 02.11.2022, ulterior la data de 16.11.2022, ulterior la data de 29.11.2022 și ulterior la data de 05.12.2022, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. x/17.03.2022 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/256/2018, a fost admisă în parte acțiunea având ca obiect revendicare imobiliară – grănițuire formulată de reclamantul M V, în contradictoriu cu pârâții UAT comuna B prin primar, B N și B F.
A luat act de renunțarea la cererea reconvențională formulată de pârâți.
Au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate si liniștită posesie suprafața de teren delimitată de punctele 171 – 18ț – 19ț – 20ț – 21ț – 28 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 – 17ț din Anexa 3 din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L reprezentând Plan de situație (X) – Varianta III având în vedere suprafețele din acte, pe care au acaparat-o in mod abuziv.
A stabilit linia de hotar care desparte proprietățile părților conform Anexa 3 din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L reprezentând Plan de situație (X) – Varianta III având în vedere suprafețele din acte.
Au fost obligați pârâții să desființeze gardul amplasat abuziv pe terenul proprietatea reclamantului în formă de culoar si care face trecere intre cele două loturi distincte S1 (delimitat de punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 29 – 28 – 22 – 23 – 24 – 25 – 1 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L) și S3 (delimitat de punctele 14 – 17’– 17 – 16′ – 15′ – 14 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L).
Au fost obligați pârâții să permită accesul reclamantului pe culoarul sus menționat delimitat de punctele 17ț – 18′ – 19′ – 20′ – 21′ – 28 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 – 17′ din Anexa 3 din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L reprezentând Plan de situație (X) – Varianta III având în vedere suprafețele din acte, ce face legătura intre lotul pe care are casa de locuit si anexele gospodărești (S1 delimitat de punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 29 – 28 – 22 – 23 – 24 – 25 – 1 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L) și lotul pe care are via și grădina (parțial din S3 delimitat de punctele 14 – 17′ – 17 – 16′ – 15′ – 14 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L).
De asemenea, au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 1339 lei cu titlu cheltuieli de judecată, compusă din 339 lei taxă judiciară de timbru și 1000 lei onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/256/2018 reclamantul M V în contradictoriu cu B N și B F a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
Prin Încheierea din 09.12.2021 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a UAT comuna B prin primar.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este proprietarul imobilului situat in X, compus din casă de locuit, anexe gospodărești și teren aferent în suprafață de 2000 m.p. din acte și 2332 m.p. din măsurători, că la data de 01.03.1990 a cumpărat de la unchiul său T M, fără acte în sensul legii, imobilul din X, compus din circa 2000 m.p. și o casă veche, construită de acest unchi în anul 1943, iar ulterior a renovat și extins casa și a construit și alte corpuri.
Arată că din anul 1943 și până în 1990, când a cumpărat imobilul, terenul era împrejmuit pe toate laturile, împrejmuire care a rămas pe același amplasament până pe 02 februarie 2018 când pârâții abuziv au modificat-o.
Arată că în anul 1992 pe acest teren i s-a reconstituit dreptul de proprietate de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor C și s-a emis pe numele său Titlul de Proprietate nr. x/x din 23.12.1992 și că terenul, în materialitatea lui fizică, a avut încă din 1943 o forma neregulată în sensul că era format din două loturi mai mari (la dreapta un lot de 660 mp, pe care sunt amplasate construcțiile și la stânga un lot de 1032 m.p plantat cu viță de vie și gradină), ambele unite printr-un teren culoar – care face trecerea de la un lot la altul.
Arată că pârâții persoane fizice sunt vecinii săi limitrofi la nord de acest culoar și că din anul 1992 și până în prezent s-a făcut trecerea de la un lot la altul nestingherit și netulburat de nimeni pe acest culoar și la fel s-a făcut și pe vremea numitului T M (unchiul care i-a vândut imobilul), încă din anul 1943.
Arată că pârâții persoane fizice au cumpărat imobilul limitrof în anul 1999 și până în februarie 2018 nu au existat probleme între vecini, fiecare stăpânind ce are și respectând fiecare limitele de hotar, însă în februarie 2018 pârâții, în mod abuziv, au montat gard la capetele terenului – culoar, obturând astfel posibilitatea de comunicare între cele două loturi ale reclamantului și în această situație, pentru a ajunge de la locuință până la vie și grădina situate pe lotul opus este nevoit să ocolească alte proprietăți, pe o distanță de circa 2 kilometri, neavând altă posibilitate.
Arată că de-a lungul culoarului, pe latura limitrofă cu pârâții cultivase cu ani în urmă trei rânduri de viță de vie și are cunoștință că pârâții au avea în fapt mai mult teren decât pe actul lor de proprietate și că, în mod abuziv, vecinii au acaparat din terenul culoar în suprafață de 200 m.p, stăpânit de reclamant din anul 1992 și respectiv din anul 1943 de către autorul său.
În drept, invocă disp. art. 563, art. 560, art. 617, art. 618 Cod civil, art. 451 C.pr.civ.
În probațiune, solicită încuviințarea probei cu interogatoriul pârâților, înscrisuri, proba testimonială, expertiza topografică.
Reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 339 lei cu chitanțele de la filele 21-24.
Pârâții B N și B F au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care solicită admiterea în parte a acțiunii civile formulate de reclamantul M V, iar pe cale reconvențională solicită introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului O D și stabilirea unei servituți de trecere în favoarea reclamantului, care să fie amplasată jumătate pe terenul proprietatea lor și jumătate pe terenul vecinului O D.
În fapt, pârâții B N și B F arată că sunt proprietarii imobilului în suprafață de 2.102 mp situat în X, pe care l-au cumpărat cu chitanță de mână în anul 1984 de la numiții B M și B G și prin act autentic de vânzare-cumpărare nr. x/1999 al BNP M P și că nu este adevărat că au ocupat 200 mp din terenul proprietatea reclamantului.
Pârâții B N și B F susțin că reclamantul deține o suprafață de teren riverană cu terenul lor, la care are acces străbătând proprietatea lor, și că i-au permis nestingherit accesul către terenul său, gardurile despărțitoare fiind pe același amplasament de cel puțin 30 de ani.
Solicită respingerea capetelor de cerere privind revendicarea suprafeței de 200 mp, grănițuirea și desființarea gardului, cu obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.
În dovedire, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu martori, interogatoriul reclamantului și expertiză tehnică imobiliară.
Pârâții B N și B F au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 40 lei cu chitanțele de la fila 60 pentru cererea reconvențională și au depus dovada achitării onorariului de avocat în suma de 1000 lei cu chitanțele de la filele 178-179.
Pârâții B N și B F solicită în temeiul disp. art. 75 și urm. C.pr.civ. introducerea în cauză în calitate de pârâți a comunei B prin primar și a Consiliului Local B, arătând că au chemat în judecată comuna B prin primar și Consiliul Local B pentru constatarea dreptului lor de proprietate ca efect al uzucapiunii, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/256/2018, în cadrul căruia a fost administrată și proba cu expertiză tehnică topografică, ale cărei concluzii au fost și în sensul că stăpânesc imobilul teren din X în indiviziune cu comuna B și ca atare nu pot fi identificate, din totalul de 2.052 mp, suprafața stăpânită în temeiul actelor autentice (1.221 mp) și suprafața stăpânită fără acte (831 mp).
Prin Încheierea din 18.03.2021 instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor, proba cu interogatoriul pârâților și proba cu expertiza topografică și prorogă administrarea acesteia după depunerea sentinței civile definitivă și irevocabilă pronunțată în dosarul nr. x/256/2018.
Prin Încheierea din 18.03.2021 instanța încuviințează pentru pârâții persoane fizice proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor, proba cu interogatoriul reclamantului și prorogă administrarea probei cu expertiza topografică după depunerea sentinței civile definitivă și irevocabilă pronunțată în dosarul nr. x/256/2018.
A fost administrată proba cu interogatoriile, care sunt depuse la fila 91-95.
A fost administrată proba testimonială cu martorii O D pentru reclamant și cu martorul B M pentru pârâții B N și B F, declarațiile martorilor fiind depuse la filele 96-98.
Prin Sentința civilă nr. x/17.06.2020 pronunțată în dosarul nr. x/256/2018 s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanții B N și B F în contradictoriu cu pârâtele orașul B prin primar și Consiliul Local B și cu intervenientul M V, respingându-se ca neîntemeiată și cererea de intervenție în interes propriu formulată de M V. La dosar au fost depuse Sentința civilă nr. x/17.06.2020 pronunțată în dosarul nr. x/256/2018 și raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert B C în dosarul nr. x/256/2018 (fila 99-110).
La termenul de judecată din 27.05.2021 pârâta B F arată că familia acesteia a construit gardul în anul 2007 când s-a întors din Italia, astfel încât să îi permită domnului M să treacă pe acel culoar întrucât înainte domnul T trecea prin curtea acesteia și a considerat că este mai bine să facă acel culoar în exteriorul curții ca să nu mai fie deranjați de domnul M.
La termenul de judecată din 27.05.2021 reclamantul M V arată că pe vremea domnului T exista o parte din culoar (nu era complet culoarul), existând doar porțiunea de 20 m care leagă lotul cu casa, iar pentru acești 20 m unchiul său i-a dat la schimb un alt lot domnului B care a fost de acord să facă acest gard și să continue cumva culoarul în schimbul unui lot pe care i l-a dat lui B cu care acesta și-a mărit grădina.
Prin Încheierea din 27.05.2021 instanța pune în vedere atât reclamantului prin apărător să depună istoric de rol de la primăria B pentru cele două loturi ale sale, cât și pârâților prin apărător să depună istoric de rol de la primăria B pentru lotul acestora.
Pârâții au depus istoricul de rol nr. x/07.06.2020 (fila 140), în care figurează înscriși cu suprafața de 1221 mp teren intravilan, iar reclamantul a depus istoricul de rol nr. x/05.10.2021 (fila 158), în care figurează înscris cu suprafața de 2332 mp teren intravilan.
Prin Încheierea din 27.05.2021 instanța proba cu expertiza tehnică și desemnează expert tehnic judiciar topograf pe doamna P G L, stabilind onorariul expertului în cuantum de 1000 lei în sarcina reclamantului.
Prin Încheierea din 27.05.2021 instanța încuviințează pentru reclamant obiectivele solicitate pentru expertiza topografică, respectiv identificarea imobilelor, respectiv proprietatea reclamantului M V și pârâților B N și B F; identificarea suprafeței de teren pe care pârâții au acaparat-o din proprietatea reclamantului; stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților în funcție de actele de proprietate ale acestora; stabilirea unui culoar de trecere care să facă legătura dintre cele două loturi de teren ale reclamantului, funcțional, astfel încât reclamantul să poată exploata judicios lotul de teren liber de construcții ținându-se cont de vechiul amplasament, precum și obiectivul suplimentar solicitat în sensul de a identifica o altă cale de acces care să nu afecteze lotul proprietatea pârâților dar nici alte proprietăți, iar pentru pârâții persoane fizice încuviințează obiectivul solicitat, respectiv identificarea unei alte căi de acces a reclamantului care să nu afecteze lotul proprietatea pârâților.
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosar, Judecătoria Medgidia a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/256/2018 reclamantul M V în contradictoriu cu B N și B F a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
Prin Încheierea din 09.12.2021 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a UAT comuna B prin primar.
Reclamantul susține că în anul 1992 pe acest teren i s-a reconstituit dreptul de proprietate de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor C și s-a emis pe numele său Titlul de Proprietate nr. x/x din 23.12.1992 și că terenul, în materialitatea lui fizică, a avut încă din 1943 o forma neregulată în sensul că era format din două loturi mai mari (la dreapta un lot de 660 mp, pe care sunt amplasate construcțiile și la stânga un lot de 1032 m.p. plantat cu viță de vie și grădină), ambele unite printr-un teren culoar – care face trecerea de la un lot la altul.
Pârâții B N și B F au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care solicită admiterea în parte a acțiunii civile formulate de reclamantul M V, iar pe cale reconvențională solicită introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului O D și stabilirea unei servituți de trecere în favoarea reclamantului, care să fie amplasată jumătate pe terenul proprietatea lor și jumătate pe terenul vecinului O D.
La termenul de judecată din 03.03.2023 pârâții B N și B F, prin reprezentant convențional, renunță la judecata cererii reconvenționale,
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C.pr.civ. – „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.“
Instanța a reținut că procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.
Și în consecință, instanța a luat act de renunțare la cererea reconvențională.
Instanța a reținut că în dosarul nr. x/256/2018 prin Sentința civilă nr. x/17.06.2020 s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanții B N și B F în contradictoriu cu pârâtele orașul B prin primar și Consiliul Local B și cu intervenientul M V, respingându-se ca neîntemeiată și cererea de intervenție în interes propriu formulată de M V.
Pârâții au depus istoricul de rol nr. x/07.06.2020 (fila 140), în care figurează înscriși cu suprafața de 1221 mp teren intravilan, iar reclamantul a depus istoricul de rol nr. x/05.10.2021 (fila 158), în care figurează înscris cu suprafața de 2332 mp teren intravilan.
Expertul P G L a depus Raportul de expertiză tehnică judiciară topografică (fila 125-133) a identificat proprietățile situate în X și în X, reținând că
Expertul apreciază că eventualul culoar de trecere între cele doua poligoane distincte, deținute în prezent de reclamant, s-ar putea realiza pe traseul indicat cu hașura distincta în planul anexa nr. 2, la limita de sud a gospodăriei pârâților, pentru a nu stânjeni; cu limita 17′ – 18′ – 19′ – 20″ – 21′ – 28 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 (260 mp) și apreciază că această amplasare nu exclude existenta unui eventual culoar de trecere/servitute prin imobilul pârâților.
Reclamantul a depus adeverința nr. x/05.07.2021 (fila 136) emisă de primăria com. B, conform căreia în domeniul public al comunei B nu figurează drum de acces între proprietatea domnului M V din X și proprietatea sa cu vie situată la o distanță de circa 80 m de locuință.
În ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea:
Acțiunea în revendicare imobiliară este acea acțiune civilă prin care proprietarul care nu se mai află în posesia bunului solicită celui care posedă bunul respectiv să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.
Conform art. 563 din Codul civil „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel. Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civila“.
Acest tip de acțiune poate fi demarat numai de proprietarul exclusiv al imobilului, iar reclamantul trebuie să aducă probele necesare dovedirii faptului că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului imobiliar care se dorește a fi revendicat. La rândul său, pârâtul poate aduce probe pentru a dovedi că titlul de proprietate deținut asupra imobilului este cel de drept, iar în acest caz va fi nevoie de compararea celor două titluri de proprietate și stabilirea legalității fiecăruia dintre acestea.
Art. 555 Cod civil prevede:
„(1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
(2) În condițiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalități și dezmembrăminte, după caz.“
Din Raportul de expertiză (fila 125-133) întocmit de expertul tehnic judiciar P G L rezultă că reclamantul deține S1 + S3 în suprafață totală de 2107 mp față de 2000 mp în actul de proprietate, iar pârâții dețin S2 în suprafață totală de 2052 mp față de 1221 mp specificat în actul de dobândire.
Art. 557 Cod civil prevede:
„(1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși.
(2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ.
(3) Prin lege se pot reglementa și alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.“
Instanța a reținut că în dosarul nr. x/256/2018 prin Sentința civilă nr. x/17.06.2020 s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanții B N și B F în contradictoriu cu pârâtele orașul B prin primar și Consiliul Local B, sentința rămânând definitivă, astfel că pârâții nu dețin un titlu de proprietate pentru diferența de teren dintre 2052 mp ocupat în fapt și 1221 mp specificat în actul de dobândire.
Mai mult decât atât, în dosarul nr. x/256/2018 în cadrul căruia a fost administrată și proba cu expertiză tehnică topografică, expertul B C apreciind că stăpânesc imobilul teren din X în indiviziune cu comuna B și ca atare nu pot fi identificate, din totalul de 2.052 mp, suprafața stăpânită în temeiul actelor autentice (1.221 mp) și suprafața stăpânită fără acte (831 mp), însă expertul P G L, desemnat în prezenta cauză, apreciază că această amplasare nu exclude existenta unui eventual culoar de trecere/servitute prin imobilul pârâților, astfel că există suspiciunea ca diferența în plus de teren deținută de pârâți să fie proprietatea reclamantului, care din măsurători ocupă o suprafață de teren mai mică decât cea din titlul de proprietate.
A fost administrată proba cu interogatoriile, care sunt depuse la fila 91-95.
Martorul O D a declarat că în anul 1987 când a cumpărat casa lui exista ulița de 2 – 3 m lățime, existând două garduri de o parte și de cealaltă a uliței (culoarul care face legătura între cele două loturi ale reclamantului), însă în 2018 familia B a dărâmat gardul lor și culoarul a intrat în proprietatea lor și au pus un gard și la accesul spre culoar, rămânând doar gradul vecinului O D.
Expertul P G L a depus Raportul de expertiză tehnică judiciară topografică (fila 125-133) a identificat proprietățile situate în X și în X, respectiv
In planul Anexa nr. 2 expertul a reprezentat situația indicată de reclamant, anume ca cele doua poligoane ale sale ar fi fost indisolubil legate printr-un culoar aflat de asemenea in proprietatea sa, iar în această ipoteză reclamantul ar deține un singur perimetru: 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 29 – 28 – 21′ – 20′ – 19′ – 18′ – 17′ – 14 – 15 – 16 – 17 – 18 – 19 – 20 – 21 – 22 – 23 – 24 – 25 – 1 în suprafață de S1+S3+S4 = 2367 mp (fata de 2000 mp din actul de proprietate), iar pârâții B N și B F ar rămâne cu S2′ = S2 – S4 = 1792 mp (față de 1221 mp din actul de proprietate).
Din probatoriul administrat instanța a reținut că reclamantul a justificat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului (culoar de trecere între cele două loturi ale sale), iar pârâții ocupă în mod nejustificat și fără titlu terenul în suprafață de 200 mp situat în intravilanul B, și în consecință a obligat pârâții să lase în deplină proprietate si liniștită posesie suprafața de teren delimitată de punctele 171 – 18ț – 19ț – 20ț – 21ț – 28 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 – 17ț din Anexa 3 din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L reprezentând Plan de situație (X și X) – Varianta III având în vedere suprafețele din acte, pe care au acaparat-o in mod abuziv.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile:
Art. 560 Cod civil privind obligația de grănițuire prevede „Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.“
Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. 433/2006, a statuat următoarele: „Intr-o acțiune în grănițuire instanța nu are a se pronunța asupra existentei dreptului de proprietate în întregul sau, ci asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate în partea aflată în litigiu, al cărui contur este fixat prin linia hotarului despărțitor, determinate prin semne vizibile. Operațiunea judiciară a grănițuirii presupune identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar“.
Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară topografică (fila 125-133) expertul P G L a identificat proprietățile situate în X și în X, respectiv:
Expertul P G L a reținut că reclamantul deține S1 + S3 în suprafață totală de 2107 mp față de 2000 mp în actul de proprietate, iar pârâții gospodăresc S2 în suprafață totală de 2052 mp față de 1221 mp specificat in actul de dobândire.
În planul Anexa nr. 2 expertul a reprezentat situația indicată de reclamant, anume că cele două poligoane ale sale ar fi fost indisolubil legate printr-un culoar aflat de asemenea in proprietatea sa, iar în această ipoteză reclamantul ar deține un singur perimetru: 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 29 – 28 – 21′ – 20′ – 19′ – 18′ – 17′ – 14 – 15 – 16 – 17 – 18 – 19 – 20 – 21 – 22 – 23 – 24 – 25 – 1 în suprafață de S1+S3+S4 = 2367 mp (fata de 2000 mp din actul de proprietate), iar pârâții ar rămâne cu S2′ = S2 – S4 = 1792 mp.
Față de cele constatate și în lipsa unui izvor de referință comun, având în vedere că nici actele de proprietate nu furnizează datele corecte pentru restabilirea liniei de hotar prin vecinătăți, expertul a arătat că practic nu poate stabili în mod fără echivoc o linie de hotar între cele două proprietăți; decât cel mult ipotetic, după cum a reprezentat în Anexa 3, având în vedere suprafețele din acte și minimele indicii din schița prezentată de pârâți ca anexă la actul de dobândire. Expertul arată că în această ipoteză, reclamantul ar deține un singur perimetru: 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 29 – 28 – 21′ – 20′ – 19′ – 18′ – 17′ – 14 – 15 – 16 – 17 – 18 – 19 – 20 – 21 – 22 – 23 – 24 – 25 – 1 în suprafață de 2000 mp; iar pârâții perimetrul 7 – 6 – 29 – 28 – 21′ – 20′ – 17″ – 14″ – 12 – 11 – 10 – 9 – 8 – 7 – 6 in suprafață de 1221 mp.
În ceea ce privește stabilirea unui culoar de trecere care să facă legătura între cele două loturi de teren ale reclamantului; care să fie funcțional, astfel încât reclamantul să poată exploata judicios lotul de teren liber de construcții, ținând cont de vechiul amplasament expertul apreciază că eventualul culoar de trecere între cele două poligoane distincte deținute în prezent de reclamant s-ar putea realiza pe traseul indicat cu hașura distinctă în planul anexa nr. 2, la limita de sud a gospodăriei pârâților, pentru a nu stânjeni; cu limita 17′ – 18′ – 19′ – 20″ – 21′ – 28 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 (260 mp).
Din probatoriul administrat instanța a considerat întemeiat capătul de cerere și, în consecință, a stabilit linia de hotar care desparte proprietățile părților conform Anexa 3 din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L reprezentând Plan de situație (X și X) – Varianta III având în vedere suprafețele din acte.
În ceea ce privește capătul de cerere privind desființarea gardului amplasat abuziv pe terenul proprietatea reclamantului în formă de culoar și care face trecere între cele două loturi distincte S1 și S3 ale reclamantului.
Folosința reprezintă posibilitatea pe care o are o persoana, în puterea unui drept, de a întrebuința un bun sau, de a-i culege fructele (cum sunt cele naturale, dar și cele civile: chiria, renta, etc.), acest fapt, are ca și drept premisa, condiția deținerii de către acea persoana, în stăpânire a bunului, pentru că numai astfel putem vorbi de posibilitatea concreta de a se folosi de un bun determinat.
Din probatoriul administrat instanța a reținut că reclamantul, a fost lipsit de folosința, stăpânirea efectivă, pârâtul a edificat abuziv un gard care îi interzice reclamantului accesul la culoarul de trecere, care face legătura între cele două loturi distincte S1 (delimitat de punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 29 – 28 – 22 – 23 – 24 – 25 – 1 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L) și S3 (delimitat de punctele 14 – 17′ – 17 – 16′ – 15′ – 14 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L).
Fapta de a lipsi persoana îndreptățită de folosința bunului său este direct vătămătoare acesteia, încălcându-i-se prin urmare un drept, respectiv acela în puterea căruia avea posibilitatea/facultatea de a se folosi de bunul respectiv este fără echivoc un act nelegal, prin urmare, din perspectiva legii civile, ea este socotita drept o „faptă ilicită cauzatoare de prejudicii“.
Având în vedere necesitatea redobândirii posesiei/folosinței bunului proprietatea reclamantului, liber de eventualele sarcini de care a fost grevat de pârâți, instanța a dat eficiență principiului de drept „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis“ în urma admiterii acțiunii în revendicare.
În materia acțiunii în revendicare acest principiu își găsește consacrarea în cuprinsul dispozițiilor art. 563 alin. (4) Cod civil, care instituie o veritabila excepție de la regula relativității efectelor hotărârii judecătorești, statuând că aceasta este extinsă și asupra terților dobânditori.
Din probatoriul administrat instanța consideră întemeiat capătul de cerere și, în consecință, a obligat pârâții să desființeze gardul amplasat abuziv pe terenul proprietatea reclamantului în formă de culoar și care face trecere între cele două loturi distincte S1 (delimitat de punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 29 – 28 – 22 – 23 – 24 – 25 – 1 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L) și S3 (delimitat de punctele 14 – 17′ – 17 – 16′ – 15′ – 14 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L).
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților să-i permită accesul pe culoarul sus menționat, culoar ce face legătura între lotul pe care are casa de locuit și anexele gospodărești și lotul pe care are via și grădina.
Față de soluția dată privind capătul de cerere privind revendicarea, raportat la probatoriul administrat în prezenta cauză, instanța a obligat pârâții să permită accesul reclamantului pe culoarul sus menționat delimitat de punctele 17ț – 18′ – 19′ – 20′ – 21′ – 28 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 – 17′ din Anexa 3 din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L reprezentând Plan de situație (X și X) – Varianta III având în vedere suprafețele din acte, ce face legătura între lotul pe care are casa de locuit și anexele gospodărești (S1 delimitat de punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 29 – 28 – 22 – 23 – 24 – 25 – 1 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L) și lotul pe care are via și grădina (parțial din S3 delimitat de punctele 14 – 17′ – 17 – 16′ – 15′ – 14 din Anexa 3 Plan de situație – Varianta III din Raportul de expertiză tehnică judiciară – topografică întocmit de expert P G L).
În ceea ce privesc cheltuielile de judecată
Conform art. 453 C.pr.civ.: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.“
Art. 451 alin. (2) și alin. (3) C.pr.civ. prevede „(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experților judiciari și a specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3).“
Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 339 lei cu chitanțele de la filele 21-24 și onorariul expertului P G L în cuantum de 1000 lei cu chitanța nr. x/x din data de 27.05.2021 (fila 114).
Considerând că a justificat cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză, instanța va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 1339 lei cu titlu cheltuieli de judecată, compusă din 339 lei taxă judiciară de timbru și 1000 lei onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel pârâții B N și B F solicitând admiterea apelului, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de revendicare, desființarea gardului, permiterea accesului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată și admiterea capetelor de cerere în ceea ce privește grănițuirea prin stabilirea liniei de hotar ce desparte cele două proprietăți conform anexei 1 a raportului de expertiză.
În motivarea apelului, au arătat că, în cadrul acțiunii în revendicare, nu se stabilește dreptul de proprietate, ci reclamantul trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate. Au arătat că, din probele administrate în cauză, reiese că terenul ce i-a fost dat în proprietate reclamantului a fost compus întotdeauna din 2 loturi distincte, unul în suprafață de 1000 mp aferente construcției și unul de 1000 mp cu destinația de teren arabil, acesta din urmă fără acces la calea publică. Au menționat că aceste aspecte au fost confirmate și de către martorul B M, dar depoziția acestuia nu a fost analizată în instanță, acest martor a declarat că autorul reclamantului a fost tolerat de către acesta, înainte de a vinde pârâților pentru a accesa terenul său arabil parcurgând proprietatea martorului, iar ulterior pârâții au fost cei care l-au tolerat pe pârât, permițându-i accesul.
Au menționat că instanța de fond a analizat doar motivele de fapt prezentate de reclamant, fără a avea în vedere și perspectiva pârâților, deși situația de fapt prezentată de aceștia este singura care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar și cu raportul de expertiză.
Au precizat că mai trebuie avut în vedere un ultim aspect, în sensul că judecătorul care a pronunțat hotărârea s-a aflat într-o stare de incompatibilitate întrucât este rudă cu reclamantul, tatăl său fiind fratele tatălui reclamantului, însă acest aspect a fost cunoscut de către pârâți după comunicarea hotărârii și, întrucât, acest caz de incompatibilitate este unul relativ, nu poate fi invocat ca motiv de apel a hotărârii, însă explică modul de soluționare a cauzei prin faptul că nu au fost analizate toate probele.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și cu martori.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare la cererea de apel prin care a invocat excepția tardivității cererii. Cu privire la acel grad de rudenie invocat, a menționat că nu există între acesta și judecător, ci între reclamant și pârât.
Referitor la fondul cererii, a arătat că soluția instanței este legală și că, în mod judicios, au fost analizate probele administrate. A menționat că, prin expertiza efectuată, s-a demonstrat că există suspiciunea ca diferența în plus de teren deținută de pârâți să fie proprietatea reclamantului care, din măsurători, ocupă o suprafață mai mică decât cea din titlul de proprietate. De asemenea, tot din expertiză, reiese că pârâții dețin o suprafață mai mare decât cea din titlul lor de proprietate.
A mai arătat că, în mod corect, a reținut de fond că acesta a justificat dreptul de proprietate asupra terenului (culoar de trecere între cele două ale sale), iar pârâții ocupă în mod nejustificat și fără titlu terenul în suprafață de 200 mp. A precizat că instanța a restabilit situația care existase timp de peste 30 de ani până la data la care pârâții în mod abuziv, în februarie 2018, au binevoit să-i obtureze calea de acces între cele două loturi pe care le are în proprietate, privindu-l de exploatarea celui fără construcții și creându-i astfel prejudicii de ordin material (folosea terenul ca și grădină pentru uzul familiei întrucât locuiește la țară).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ.
În apărare, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând, potrivit dispozițiilor art. 479 alin. (1) C.pr.civ. stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, așa cum reiese din chiar cererea de apel, Tribunalul constată că apelanții nu au formulat ca motiv de apel eventuala stare de incompatibilitate a judecătorului care a pronunțat sentința de fond, ci aceștia au susținut netemeinicia cererii reclamanților în raport de o eventuală legătură de rudenie între judecătorul de la fond și reclamant, aspect care însă nu a fost dovedit în cauză.
Totodată, având în vedere considerentele instanței de fond, precum și probele administrate în cauză, deși niciuna dintre părți nu a învederat acest aspect, din sentința apelată reiese că obligațiile impuse au fost stabilite în sarcina pârâților apelanți B N și B F cu privire la care s-a arătat că stăpânesc în fapt o suprafață mai mare de teren, iar nu în sarcina pârâtei UAT comuna B prin primar.
În ceea ce privește motivul de apel în sensul că intimatul reclamant nu a depus acte din care să rezulte dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului revendicat, Tribunalul reține că acesta este întemeiat.
Așa cum au arătat apelanții, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și răspunsul la interogatoriu, reiese în mod clar că, de la momentul stăpânirii în fapt a terenului, din anul 1943, de către autorul său, respectiv numitul T M, și ulterior de intimatul M V, din anul 1990, când a cumpărat imobilul fără acte, terenul, în materialitatea acestuia, a avut o formă neregulată în sensul că era format din două loturi mai mari (la dreapta unul de 660 pe care erau amplasate construcțiile și la stânga unul de 1032 mp plantat cu viță de vie și grădină), ambele unite printr-un culoar care face trecerea de la un lot la altul. Intimatul reclamant a precizat că, din anul 1992 și până în prezent, s-a făcut trecerea de la un lot la altul nestingherit și netulburat de nimeni pe acest culoar și la fel s-a făcut și pe vremea numitului T M.
Analizând petitele cererii de chemare în judecată, Tribunalul constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină și liniștită posesie o suprafață de 200 mp de teren pe care au acaparat-o abuziv, să se stabilească linia de hotar între proprietățile acestora, să fie obligați pârâții să desființeze gardul amplasat abuziv pe terenul proprietatea acestuia – în partea de est (teren în formă de culoar și care face trecere între două loturi distincte (proprietatea sa), precum și să le permită accesul pe culoarul menționat ce face legătură între lotul pe care are casa de locuit și lotul pe care are via și grădina. Reiese, în mod clar, că suprafața revendicată, de 200 mp, nu este una și aceeași cu culoarul pe care reclamantul a solicitat trecerea. De altfel, este logic ca reclamantul să nu solicite obligarea pârâților să-i permită accesul pe o suprafață de teren pe care consideră că o deține în proprietate, întrucât deținând dreptul de proprietate, poate folosi terenul fără acordul vreunei alte persoane. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, Tribunalul reține că nu este motivat în niciun fel capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 200 mp, respectiv nu se indică unde s-ar regăsi această suprafață revendicată.
Or, astfel cum reiese din sentința de fond, deși a fost admis capătul de cerere privind revendicarea, considerând că reclamantul este proprietar al acestei suprafețe și redobândind astfel posesia asupra suprafeței de teren delimitate de punctele 171 – 18ț – 19ț – 20ț – 21ț – 28 – 22 – 21 – 20 – 19 – 18 – 17 – 17ț din Anexa 3 din Raportul de expertiză tehnică judiciară (în anexa raportului nu există 171 și restul cifrelor cu „ț“, ci sunt menționate simbolurile ‘ și “), instanța de fond i-a obligat pe pârâți să permită accesul reclamantului exact pe această suprafață de teren pentru care a admis revendicarea, deși, în mod practic, prin admiterea revendicării, s-a reținut că reclamantul este proprietar al acestei suprafețe, astfel încât nu reiese motivul pentru care pârâții ar trebui să-i permită accesul pe o suprafață de teren pe care reclamantul ar deține-o în proprietate.
Tribunalul constată că instanța de fond nu a menționat temeiul de drept în care pronunță această soluție – obligarea pârâților la a permite reclamantului accesul pe această suprafață de teren arătând că acest capăt va fi admis „față de soluția dată privind capătul de cerere privind revendicarea“. Ar reieși că soluția dată acestui capăt de cerere ar fi accesorie capătului de cerere privind revendicarea, însă, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat dispozițiile art. 617 și 618 C.civ. referitoare la dreptul de trecere. Așa cum s-a arătat anterior, din chiar cererea de chemare în judecată, reiese că inclusiv reclamantul a menționat că deține două loturi distincte, iar trecerea de la un lot la altul se realiza nestingherit și netulburat de nimeni pe culoar, la fel ca și pe vremea numitului T M, Tribunalul constatând astfel din motivele cererii că reclamantul a invocat un drept de trecere pe terenul proprietatea altor persoane.
Astfel cum reiese din completarea la raportul de expertiză, expertul desemnat în cauză a arătat că identificarea „loturilor“ totalizând proprietatea de 2000 mp a reclamantului, potrivit titlului de proprietate, este un deziderat imposibil, întrucât în titlu vecinătățile sunt înscrise eronat pe puncte cardinale. A mai precizat că, din studiul vecinătăților, chiar așa eronat înscrise, par să fie 2 amplasamente; comparativ cu situația reală, expertul apreciind că: folosințele curți – construcții și vie (500 mp + 500 mp) ar trebui să descrie partea/amplasamentul circumscris construcțiilor situat la Estul zonei studiate, arătând și care ar fi fost vecinătățile corecte, iar folosința arabil 1000 mp ar fi un al doilea amplasament, fără acces la calea publică potrivit titlului și corespunde zonei S3 din raport, menționând care ar fi fost vecinătățile. De asemenea, expertul a menționat că această amplasare nu exclude existența unui eventual culoar de trecere/servitute prin imobilul pârâților. În final, a arătat că, dacă descrierea s-ar fi referit la un singur amplasament compact, inclusiv „culoarul de trecere“, vecinătățile ar fi putut fi înscrise unitar: N – proprietar/M, propr. B și alee; E – drum/str. S; S – propr. V și O; V – proprietar.
Tribunalul constată că, în dovedirea dreptului său de proprietate, reclamantul a depus Titlul de Proprietate nr. x/x din 23.12.1992 care face dovada dreptului de proprietate al reclamantului pentru o suprafață de 2000 mp (din care 1000 mp arabil, 500 mp vii și 500 mp curți – construcții). În fapt, în prezent, reclamantul deține în fapt o suprafață mai mare de teren, respectiv de 2107 mp (S1+S3), iar nu o suprafață mai mică de teren așa cum a arătat prin întâmpinare.
La rândul lor, pârâții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1221 mp conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.01.1999. În fapt, aceștia stăpânesc o suprafață mai mare de teren respectiv de 2052 mp (S2).
În planul anexă nr. 2 la raportul de expertiză, expertul a reprezentat situația indicată de reclamant, anume că cele doua poligoane ale sale ar fi fost indisolubil legate printr-un culoar aflat de asemenea în proprietatea sa, iar în această ipoteză reclamantul ar deține un singur perimetru: 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 29 – 28 – 21′ – 20′ – 19′ – 18′ – 17′ – 14 – 15 – 16 – 17 – 18 – 19 – 20 – 21 – 22 – 23 – 24 – 25 – 1 în suprafața de S1+S3+S4 = 2367 mp (fata de 2000 mp din actul de proprietate), iar pârâții ar rămâne cu S2′ = S2 – S4 = 1792 mp.
Așa cum a arătat expertul prin completarea la raportul de expertiză, din titlul de proprietate, în raport de vecinătățile chiar eronat înscrise, care însă sunt distincte pentru fiecare amplasament, reiese că reclamantul deține două amplasamente, motiv pentru care Tribunalul reține că nu este legală soluția primei instanțe privind admiterea capătului de cerere privind revendicarea culoarului de trecere, întrucât, prin această soluție, aceasta a constatat că reclamantul deține un drept de proprietate asupra culoarului de trecere care face legătura între cele două amplasamente deținute de acesta în temeiul titlului de proprietate, culoar cu privire la care chiar reclamantul prin cererea de chemare în judecată nu a invocat un drept de proprietate, ci a solicitat stabilirea unui drept de trecere invocând dispozițiile art. 617 și art. 618 C.civ.
Tribunalul constată că instanța de fond a arătat că, din probatoriul administrat, a reținut că „reclamantul a justificat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului (culoar de trecere între cele două loturi ale sale)“, însă, în cauza de față, în raport de obiectul capătului de cerere – revendicare, dreptul de proprietate al reclamantului trebuia să rezulte din chiar titlul său de proprietate invocat în cauză, respectiv din Titlul de Proprietate nr. x/x din 23.12.1992, obiectul probațiunii neputând consta în „justificarea dobândirii dreptului de proprietate“ așa cum a reținut instanța de fond.
Mai mult, Tribunalul reține că, prin admiterea acestui capăt de cerere, intimatul reclamant ar deține în fapt o suprafață mai mare de teren decât cea menționată în titlul său de proprietate, respectiv o suprafață de 2367 mp, deși, conform titlului de proprietate, terenul său are în total o suprafață de 2000 mp. Prin urmare, în raport de probele administrate în cauză, Tribunalul reține că intimatul reclamant nu a făcut dovada titlului său de proprietate asupra suprafeței de teren revendicate și că pârâții ar ocupa abuziv o suprafață de teren care i-ar aparține.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea.
În ceea ce privește grănițuirea celor două terenuri deținute de părți, Tribunalul reține că, prin deschiderea unei acțiuni în grănițuire se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie să îl urmeze titularul dreptului de proprietate. Stabilirea liniei de hotar trebuie să se facă în concordanță cu actele de proprietate ale părților.
În condițiile în care pentru o parte din suprafețele de teren folosite, părțile nu dețin titlu de proprietate, Tribunalul reține că, prin stabilirea unui hotar între terenurile folosite de părți, instanța ar recunoaște, indirect, dreptul de proprietate al părților pentru unele suprafețe pentru care acestea nu au făcut dovada dobândirii unor drepturi de proprietate.
Nu poate fi reținută solicitarea apelanților de a fi stabilită linia de hotar conform propunerii de grănițuire efectuată de expert în anexa 1 la raport întrucât această variantă de grănițuire are în vedere toate suprafețele de teren folosite de părți, iar, așa cum s-a reținut mai sus, pentru o parte din aceste suprafețe, ambele părți nu au făcut dovada dreptului de proprietate.
Deși, prin anexa nr. 3 a raportului de expertiză au fost avute în vedere suprafețele din acte, expertul desemnat în cauză a arătat că, întrucât actele de proprietate nu furnizează datele corecte pentru restabilirea liniei de hotar prin vecinătăți, practic nu poate stabili în mod fără echivoc o linie de hotar intre cele două proprietăți, decât cel mult ipotetic, precizând că, și în această situație ipotetică, reclamantul ar deține un singur perimetru. Or, așa cum s-a analizat deja anterior, în raport de vecinătățile chiar eronat înscrise pe titlul său de proprietate, reiese că reclamantul deține două amplasamente, astfel încât nu se poate avea în vedere, la stabilirea liniei de hotar, varianta expusă în anexa nr. 3 a raportului.
Totodată, Tribunalul reține că, în lipsa stabilirii situației juridice a tuturor părților implicate cu privire la delimitarea exactă a suprafețelor de teren deținute conform titlurilor de proprietate și la stabilirea eventualelor drepturi asupra suprafețelor deținute în plus față de părți, varianta ipotetică prezentată de expert nu poate fi luată în considerare la stabilirea liniei de hotar între părți.
Având în vedere și cele reținute anterior cu privire la revendicare, Tribunalul constată că, prin prezenta acțiune în grănițuire, nu se urmărește doar stabilirea liniei de hotar, ci să se creeze un titlu de proprietate pentru suprafața de teren pe care reclamantul o stăpânește în fapt dar nu și în drept, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiat și acest capăt de cerere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind desființarea gardului, Tribunalul constată că instanța de fond a admis acest capăt ca urmare a admiterii capătului de cerere privind revendicarea. Or, așa cum s-a arătat deja, această soluție nu este întemeiată, urmând a fi modificată prin prezenta decizie, astfel încât nu mai poate susține și admiterea acestui capăt de cerere.
În continuare, Tribunalul reține că acest capăt de cerere se află în strânsă legătură cu capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților să-i permită accesul pe culoarul de trecere în condițiile în care s-a arătat că apelanții pârâți au blocat practic accesul pe acest culoar prin amplasarea gardului respectiv.
În primul rând, se reține că reclamantul a formulat acest capăt ca fiind unul accesoriu acțiunii în revendicare care constituia capătul principal în sensul că, urmare a admiterii revendicării, pârâții trebuie să fie obligați la desființarea acestui gard care îi încalcă dreptul său de proprietate asupra suprafeței revendicare. Astfel, intimatul reclamant nu a invocat o răspundere civilă delictuală a pârâților pentru acest capăt de cerere, motiv pentru care Tribunalul nu poate analiza acest capăt de cerere pe tărâmul acestei instituții juridice.
În continuare, astfel cum reiese din raportul de expertiză efectuat în cauză, Tribunalul constată că pârâții nu au calitatea de proprietari ai suprafeței de teren pe care au fost identificate culoarul de trecere și gardul amplasat, aceștia stăpânind în fapt o suprafață mai mare de teren decât cea din titlul de proprietate.
Prin urmare, neavând calitatea de proprietari ai terenului pe care se află respectivul culoar de trecere, în raport de dispozițiile art. 617 din Codul civil invocate de intimat, nu poate fi stabilită obligația apelanților pârâți de a permite exercitarea unui drept de trecere al reclamantului și, pe cale de consecință, desființarea gardului care ar împiedica exercitarea dreptului de trecere.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul va admite apelul și va modifica în tot sentința apelată în sensul că o va respinge ca neîntemeiată, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Referitor la cheltuielile de judecată din apel, apelanții au arătat că le vor solicita pe cale separată.
În raport de soluția ce se va pronunța, se va respinge ca neîntemeiată cererea intimatului de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul B N, cu domiciliul în X, și cu domiciliul ales în jud. Constanța, Constanța, Bd. Ferdinand, nr. 73, bl. A6, sc. A, ap. 7, apelantul B F, cu domiciliul în X, și cu domiciliul ales în jud. Constanța, Constanța, Bd. Ferdinand, nr. 73, bl. A6, sc. A, ap. 7, în contradictoriu cu intimatul M V, cu domiciliul în X, împotriva sentinței civile nr. x/17.03.2022 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul civil nr. x/256/2018.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatului M V de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată din apel.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanța, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată astăzi, 05.12.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A M V M B
Aflat în C.O., pentru care semnează
conform art. 426 alin. 4 Cod procedură civilă
PREȘEDINTE COMPLET,
Jud. A M V
GREFIER
D G
